DINCOLO DE ISTORIE: DESPRE PARTIZANII BIHORENI

Rezistenţă, procesul comunismului, lustraţie… termeni uzaţi de politicieni în căutare de voturi. Nimănui nu îi mai pasă de adevărul cuvintelor ce spun că oamenii care uită sunt condamnaţi să retrăiască dramele istoriei...

Sunt destui aceia care spun că Bihorul n-a avut rezistenţă anticomunistă. Pe de o parte au dreptate. Fenomenul luptei armate împotriva noii orânduiri a fost, în judeţul nostru, de dimensiuni reduse prin comparaţie cu adevăratele războaie duse în zona Făgăraşului sau în Munţii Apuseni. Totuşi, nume ca Ioan Popa, Sabin Mare, Dumitru Oprea, ce nu le spun nimic bihorenilor de azi, n-ar trebui uitate. Tocmai de aceea BIHOREANUL a încercat să şteargă praful de pe vechile dosare ale Securităţii.

Foto: Partizanii lui Şuşman erau bine înarmaţi. Acest fapt e dovedit de numeroasele arme găsite de securişti în casa unui ţăran din Apuseni, Vasile Crişan, locul în care au fost arestaţi Şuşman Gheorghe, Şuşman Leon, Simion Roşa şi gazda lor.

“Bande, bandiţi şi eroi”

Volumul “Bande, bandiţi şi eroi”, publicat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Editura Enciclopedică, este o cuprinzătoare colecţie de documente privind rezistenţa anticomunistă, culese din arhivele fostei poliţii politice. Volumul, de circa 600 de pagini, include perioada cea mai importantă a rezistenţei armate din România, anii 1948-1968.
În mod surprinzător, în documentele păstrate de atunci se regăsesc zeci de rapoarte privind activitatea unor organizaţii de rezistenţă sau a unor luptători izolaţi de pe teritoriul Bihorului. Arhivele Securităţii vorbesc despre faptul că, în toamna lui 1948, pe Muntele Ţapului acţiona “o grupare de 22 de indivizi înarmaţi”, iar în Oradea o anume Rafila a lui Ioane a hrănit şi a găzduit 6 membri ai rezistenţei care ulterior s-au refugiat în munţi.
Foto: BÂRLOGUL. Şuşman Gheorghe, cel mai activ membru al grupării de partizani ce i-a purtat numele, după arestare, lângă unul din bordeiele pe care l-a folosit ca ascunzătoare, distrus ulterior de Securitate.

Banda lui Capotă

Tot în toamna lui ‘48, în zona Stâna de Vale-Vlădeasa acţiona aşa-numita bandă a lui Capotă. Conform rapoartelor Securităţii, organizaţia de partizani era compusă din militari, legionari, pădurari, preoţi şi chiar funcţionari locali. O parte trăiau în bordeie ascunse prin păduri, în vreme ce alţii nu îşi părăsiseră slujbele, ocupându-se de aprovizionarea celorlalţi partizani. “Banda doctorului Capotă, înarmată cu puşti ZB şi cu revolvere, a recrutat pe numitul Roşu Augustin, fost notar în comuna Ciucea, fost simpatizant legionar”, scrie într-un document al Securităţii. Roşu a fost arestat de Miliţie când a revenit în comună pentru a-şi procura o armă de la un consătean ce o păstra ascunsă.
Aurel Brazdă (foto), preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Victimelor Oprimării Comuniste (ADVOC), şi el fost deţinut politic, povesteşte că l-a cunoscut pe doctorul Capotă, a cărui organizaţie colabora cu gruparea temuţilor partizani din familia Şuşman, care acţionau în judeţul Cluj: “Aveau bordeie în munţi unde depozitau alimente, arme şi muniţie. Se pregăteau pentru un război de eliberare naţională, sperând că puterile occidentale nu vor lăsa România în zona de influenţă sovietică”.

G4 şi Vulturul Negru

La fel de necunoscută astăzi, G4 a fost probabil cea mai bine organizată grupare de rezistenţă din Bihor. Aurel Brazdă s-a “înscris” în G4 încă de pe băncile şcolii. Comandantul bandei, Dumitru Oprea, fost ofiţer de artilerie, împărţise numerosul său grup în două. Bărbaţii maturi luptau în munţi, iar tinerii încercau să facă rost de arme. “Pe la oameni şi prin păduri se mai găseau arme, muniţie, grenade rămase din război. Noi încercam să le recuperăm şi să le trimitem către prietenii noştri din munţi”, povesteşte Brazdă.
Tot în Oradea, în colaborare cu G4, activa şi gruparea lui Ştefan Popa, fost sergent în Regimentul 9 Cavalerie din oraş. Organizaţia Vulturul Negru era formată în cea mai mare parte din militari activi sau lăsaţi la vatră după război şi urma să fie nucleul militar al războiului de rezistenţă naţională. “Banda lui Popa Ştefan a fost lichidată; 5 bandiţi au fost împuşcaţi, 2 arestaţi, alţi 96 de membri ai organizaţiei maniste de la poalele munţilor fiind prinşi ulterior; 3 iniţiatori ai acestei organizaţii au fost arestaţi la Bucureşti, 9 la Oradea, în organizaţia , odată cu Popa Ştefan”, raporta Securitatea din Oradea, în februarie 1949.

Aproape legendă

Un grup devenit aproape legendar în epocă, deoarece capul său, căpitanul Sabin Mare, n-a fost niciodată prins de Securitate, era format din paraşutişti. Preşedintele ADVOC spune că “paraşutiştii” lui Mare erau, de fapt, foşti legionari, antrenaţi în Occident şi trimişi în ţară pentru a organiza rezistenţa. “Dacă ar fi reuşit să coaguleze toate grupările de partizani s-ar fi putut organiza o mică armată. Dar n-au avut timp şi nici sprijinul promis din afară”, spune Brazdă.
Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Bihor, Constantin Nistorică, spune că l-a cunoscut pe unul din membrii bandei lui Mare, Ilie Rada: “Şi el a reuşit să scape. În ‘49 a trecut graniţa în Iugoslavia, împreună cu un alt fost partizan, Elekes. Nu l-au prins niciodată. S-a stabilit în Franţa, unde avea o fermă, nu departe de Paris. A mai fost prin ţară în 1994. De atunci nu mai ştiu nimic de el”. Nici despre Sabin Mare nu se mai ştie nimic. Unii spun că ar fi fost ucis de Securitate într-un schimb de focuri şi îngropat undeva, într-un loc necunoscut, alţii că s-ar fi refugiat în Spania franchistă.
Numai cei foarte norocoşi au ajuns, însă, în lumea liberă. Majoritatea covârşitoare a partizanilor şi-a găsit sfârşitul în lupte inegale, purtate cu trupele de Securitate, sau prin închisorile comuniste. Foarte puţini au apucat să îi vadă venind pe americani. După mai bine de 50 de ani!
Foto: Capul familiei Şuşman, Teodor, a murit înpuşcat de trupele de securitate cărora a refuzat să li se predea.

Eroi şi eroi...

Documentele cuprinse în volumul editat de CNSAS vorbesc şi despre alte grupuri de rezistenţă care au activat în Bihor. “Banda lui Sasu Ilie, formată din 8 oameni, acţiona în zona vârfului Cucurbăta. Gruparea căpitanului Ştefan Popescu a fost lichidată în apropiere de satul Seghişte. În Chişlaca a fost împuşcat Alexandru Curta, zis “Bruxner”, care “avea asupra sa o armă, un pistol şi 3 dolari americani”. Dragomir Ludovic, zis “Lajos”, înarmat cu un ZB, a fost împuşcat în câmp, nu departe de Oradea. Aceeaşi soartă au avut-o “legionarul” Teodor Vrăbieş, “identificat şi lichidat în munţi”, şi doi elevi ai Şcolii de Ofiţeri din Beiuş, ale căror nume nu sunt menţionate în documentele Securităţii. Tot ceea ce se spune despre ei e că au “fugit cu armamentul din dotare, fiind deconspiraţi ca simpatizanţi ai partizanilor”.
Un alt tip de erou menţionat în volumul “Bande, bandiţi şi eroi” este bihoreanul Ioan Orosz din Abram. Membru UTC, el s-a înrolat în trupele Securităţii, fiind împuşcat în timpul luptelor cu partizanii, în 1954. A fost înmormântat în satul natal şi declarat “Erou al Trupelor de Securitate”.

“Regele munţilor”

După 1948, una din cele mai temute grupări de rezistenţă a fost cea condusă de Gheorghe Şuşman, supranumit “Regele munţilor”, fiindcă ani de zile el şi partizanii lui au făcut legea în Munţii Apuseni. Bătrânul, cei doi fii ai săi şi mulţi membri ai familiei au reuşit să formeze o reţea de partizani şi complici care se întindea de la poalele vârfului Cucurbăta până la Huedin şi din Câmpeni până la Şimleu. Printre cei care l-au ajutat pe Şuşman s-au numărat şi mulţi bihoreni. BIHOREANUL a relatat povestea unuia dintre ei, Ioan Condorovici, din Topa de Criş, împuşcat de securişti în Munţii Plopişului.
Hărţuiţi de armată şi Securitate, partizanii din gruparea Şuşman au fost capturaţi sau ucişi în lupte. Gheorghe Şuşman a fost luat prizonier, Tudor Şuşman a murit împuşcat, în vreme ce alţi membri ai familiei, Avisalon şi Teodor, şi-au găsit sfârşitul într-un hambar incendiat de securişti.

Articol de Florin Budea, Bihoreanul, 10 Iulie 2007

Miscarea Legionarã si Biserica - Pr. Ilie Imbrescu

- F R A G M E N T -

"...Orice Om, care vesteşte şi Vrea să înfăptuiască Dreptatea în lume, trebue să dovedească şi să întărească Vestirea lui prin jertfă. Lupta şi jertfa lui în raport cu Istoria, nasc Eroismul – iar, în raport cu Vecinicia, nasc Martiriul.
Eroismul, presupune lupta cu arme egale şi cu oameni egali. De aceea, eroismul constituie sâmburele fiinţial şi dinamic, prin definiţie al Naţionalismului, în lupta de întrecere între Neamuri. Întrucât, această luptă se desfăşoară în omenesc, este firesc ca să fie umbrită şi de imperfecţiuni. De aici, urmează că luptătorul încrucişează aceleaşi arme cu adversarul, pe care le foloseşte şi acesta. Se presupune, însă, că ai în faţă adversari leali.
Bunacredinţă a Legionarilor Creştini-Români, a admis că luptă cu adversari leali, deosebiţi numai prin Cauza pentru care luptă. Timpul cât, cel puţin aparenţa le-a permis să scoată starea lucrurilor ca atare, constituie o etapă care se încheie cu data morţii Generalului Gh. Cantacuzină-Grănicerul. Până atunci legionarii au dovedit, în lupta lor Eroismul. De atunci, au fost învredniciţi de Dumnezeu să intre în etapa finală a luptei lor şi, ajutaţi de Harul Divin în mod special, să dovedească Martiriul.
De fapt, o distincţie esenţială, nu se poate face între eroismul şi între martiriul legionarilor, dacă privim lucrurile în raport cu Cauza luptei lor, care este Iisus Hristos şi prin El şi naţionalismul lor. Aşa că, din acest punct de vedere, toţi legionarii Ucişi de adversari, au căzut pentru Legea lui Hristos. Prin urmare, toţi legionarii căzuţi pentru această cauză sunt şi Martiri. Tocmai pentru a ne da mai bine seama de acest lucru, se poate face deosebirea, după mijloace şi în timp, între etapa eroismului şi cea a martiriului.
În etapa Eroismului, punctul culminant pe care l-a atins mişcarea legionară, a fost Moartea lui Moţa şi a lui Marin. Ei au ieşit din hotarul ţării lor, ca să lupte şi să moară pentru Hristos şi abia prin această moarte, pentru prima oară, Neamul întreg – afară de trădători şi iudeo-masoni – a fost puternic cutremurat şi a început să trăiască în tot mai deplină conştiinţă Misiunea pe care Legionarii au vestit-o, de la începutul luptei lor. Creştinătăţii-Româneşti. Pentru prima oară, chiar şi acuzatorii şi-au dat seama că “acuzaţii” lor, nu numai că sunt tot ce Neamul poate avea mai bun, dar că au reuşit s’o dovedească aceasta şi lumii întregi şi încă prin fapte slăvitoare de Dumnezeu, care fac înconjurul pământului întreg. Deci, ceeace ar fi avut de gând să facă acuzatorii pe preţul minţii lumii de peste hotare, de acum, nu se va mai putea, fără să fie angajată ca martor toată Istoria în timp şi spaţiu. Pentru că s’a împlinit năprasnic ceeace Eroii au promis:
“Să mergem înainte spre îndeplinirea sfântului şi cumplitului angajament pe care l-am luat ! Sau murim în luptă, sau ieşim biruitori ! Sunt singurele porţi pe care ni le deschide viitorul”
Să urmărim cuvântul scris al unui erou şi martir, ca şi ei, Vasile Cristescu, despre:
“Jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin în lumina istoriei.
“Camarazi de luptă şi de generaţie cu Ion Moţa şi Vasile Marin suntem pătrunşi de măreţia gestului lor de a porni să lupte în armata naţionalistă a Spaniei.
“S-au dus posedaţi de gândul jertfei pentru triumful Crucii şi pentru apărarea civilizaţiei latine.
“Fapta lor este afirmarea celui mai înalt sentiment de eroism, căci poate fi oare ceva mai eroic decât ruperea de tot ce ai mai drag pe lume spre a împlini cu sângele tău biruinţa idealului căruia i-ai închinat viaţa?
“Este mărturisirea, cu preţul ultimului sacrificiu, a unei profunde credinţe în Dumnezeu, a spiritului nou ce se ridică răsvrătit împotriva unui întreg secol de materialism şi lipsă de religie.
“Suflete de granit, au înfrânt moartea prin moarte.
“Suntem prea măcinaţi în mărunţişurile zilnice ca să putem cuprinde, în toată amploarea, jertfa lui Ion Moţa şi Vasile Marin.
“Mult mai târziu, după trecere de decenii, când vremurile de azi se vor proecta în perspectiva istoriei, fapta lor va putea fi detaşată în lumina strălucitoare a veşniciei.
“Căci fapta lor este deschizătoare de drum nou în istoria neamului românesc”.
Pornirea lor şi a celorlaţi cinci camarazi să lupte în acel colţ de Europa unde s’au pus în cumpăna sorţii viaţa de mâine a omenirii – cu Dumnezeu sau cu Satan – însemnează ceva mai mult decât o participare simbolică a generaţiei noastre prin ei, cei mai aleşi fii, la marea bătălie dintre cavalerii Crucii şi ostaşii Diavolului.
“Însemnează fixarea noului orizont, pentru generaţia României Mari, care respinge spiritul strâmt al înaintaşilor, trasând singură, prin cea mai mare jertfă, sângele propriu, sensul misionaric al existenţei ei.
“În curgere de veacuri, noi am luptat pentru credinţă şi pentru existenţa neamului ; dar am luptat aici, pe pământul şi în jurul hotarelor noastre ameninţate.
“E pentru prima dată în istorie, când Români aleşi, având conştiinţa misionarică a luptei pentru Dumnezeu şi civilizaţie, pornesc pe meleaguri depărtate să sfinţească acolo, cu suprema jertfă, crezul lor.
“Privită în perspectiva istoriei, fapta lor e plină de consecinţe pentru destinul neamului românesc.
“Naţiunea franceză, odinioară în fruntea nemurilor lumii, a păşit pe planul istoriei universale, când cetele de cavaleri cruciaţi au părăsit plaiurile înverzite ale Franţei ca să moară în nisipurile Siriei, cu ochii ţintă către Ierusalimul Mântuirii.
“Căzând cu privirea îndreptată către Dumnezeu, pe pământul Spaniei, patria împăratului care ne-a zămislit ca neam misionarii noştri au smuls lacătele ce ne ţineau închisă poarta largă a istoriei universale.
“Prin ei, neamul nostru se îndreaptă pe drumul mare şi luminos ce duce către Dumnezeu”.(37).
Înmormântarea lui Moţa şi Marin a fost ceva unic în istoria noastră şi ceva excepţional în istoria contemporană. Creştinătatea Românească a început să se trezească “din somnul cel de moarte”. A dat un serios avertisment acuzatorilor prin alegerile din 20 Decemvrie 1937.
Dar, înainte de aceste alegeri, a mai murit un mare Erou, ca să întărească şi mai mult afirmarea mişcării legionare : a murit şi “Generalul”. Pe acest bătrân adevărat, “nebun” în consideraţiile acuzatorilor, dar înţelept în lumina istoriei, l-am considerat “Tălmaciul destinului Românesc”, şi la moartea lui mi-am îngăduit să scriu şi eu astfel :
"Se împlinesc 153 ani, de când Horia, Cloşca şi Crişan, au murit ca martiri pentru dreptatea unui Neam slujitor lui Hristos. Credeau uzurpatorii Ardealului – pentru a cărui desrobire s’au jertfit într-o prea fioroasă frumuseţe a morţii cele trei Căpetenii ale Moţilor – credeau acei uzurpatori, că o socoteală aşa de netrebnică a înmormântat doar o capricioasă tulburare a tihnei lor jefuitoare. Dar, moartea năpraznică a acelor ţărani înţelepţi, bineştiutori de carte şi bogaţi în omenie, a fost un semn şi o rodire. Şi, cu cât avea să întârzie descifrarea semnului, cu atât avea să crească rodirea până la răscumpărare.
Un Grănicer al unui Mare Rege, s-a încruntat şi a izbit rezistenţele acelei lumi ce se cerea nimicită chiar de nelegiuirea care a aşezat-o acolo. Un vlăstar, din viţa acelui Domn care a dat cel dintâi toată Scriptura lui Dumnezeu în graiu românesc, a făcut să trosnească roata Morţii ce a răpus pe fraţii lui Principi ai vitejiei şi viziunii din acele meleagiuri spre care îşi năvălea dorul, dragostea şi ostaşii.
El a supravieţuit morţii războiului, ca să aducă graniţă şi suflet, într-un suflet fără graniţă, lumii Căpitanului – ca reprezentant al vitejiei şi ai omeniei româneşti, care a salutat speranţa cea bună a Neamului.
El, Grănicerul, a adus intactă la Răscruce roada cea bogată : adevărul că niciodată nu mor în zadar oamenii curaţi, drepţi şi viteji. Peste veac, din jertfa tuturor celor ca Horia, Cloşca şi Crişan, Grănicerul a cules pe vârful sabiei vremii lui ceiace Dumnezeu a rânduit cu dreptate destinului Românesc.
… Şi mai ales nu a murit în răsboiu, pentru că avea chemarea de a comanda tinereţea curată în numele bătrâneţii înţelepte, atunci când nebunia bătrâneţii a vrut să frângă pe roata Morţii tinereţea Neamului.
De atunci, a întors cheia destinului şi spre descuieri de mai înalte învredniciri ale Românilor. Primind de la Căpitan comanda a şapte Eroi ai Legiunii, i-a întors acasă pe doi cu nimbul de Martiri ai lui Hristos. Prin Moţa şi Marin, Generalul ne-a descifrat sensul de înălţime al unui întreg românesc. Iar, el însuşi, ca Şef de onoare al Macedonenilor, a lăsat să se întrezărească şi dreptate, pe plan istoric şi geografic, mai larg, a aceluiaşi întreg, care îşi întinde până la Macedo-Români vechimea şi mărimea de hotar străvechiu.
Toate pe rodnicie de jertfă, sub ochiul de onoare al celui mai reprezentativ viteaz bătrân, care a transmis străbuna aşteptare a întregului dreptăţii destinului Românesc… împlinirii lui desăvârşite, sub mintea înţeleaptă şi mâna sigură a Căpitanului.
Grănicerul, prin aceasta, a lăsat cea mai frumoasă moştenire de suflet, de sensuri spirituale şi istorice, de zâmbet mândru către viitor.
Şi acum, toamna, merge cu aceeaşi solie, a Românilor de pretutindeni, înaintea Tronului slavei lui Dumnezeu”.(38).

Octavian Cãpãtânã: "MARI VALORI ROMÂNESTI"

In lumea moderna, tot mai grabita si mai superficiala, exista o nevoie reala de enciclopedii, de clasamente si de ierarhii. De aici pâna la concursuri stupide, clasamente irelevante nu e decât un mic pas. Penibilitati/festivitati gen Hollywood, publicatii gen Guiness Book sau "sondaje" gen BBC în haine autohtone, ma refer la concursul "Mari români", invadeaza spatiul public cu un singur scop - banul. Unii mai radicali cred ca e vorba de ceva mai mult, de spalarea creierelor. Când astfel de "institutii" sunt dezvoltate pe bani publici, lucrurile devin grave. Dupa cum, grav e, faptul ca intelectualii nu iau atitudine ferma, multumindu-se, doar, sa nu fie amestecati, într-o întreprindere neserioasa.
Concursul "Mari români" a fost organizat de TVR, dupa un proiect/schema BBC, si realizatori lui sunt tare mândri de ce-au facut; statura lor intelectuala e cuantificata în raspunsurile la criticile aduse, toate reducandu-se un singur "argument": întreprinderea noastra "e buna, ca asa a facut si BBC"! Ne-am propus sa punem pe picioare o alternativa, numita "Mari Valori Românesti " ® http://pages.astral.ro/capatana/valori care sa fie coerenta scopului si sa nu fie politizata.

In primul rând nu permitem voturi multiple astfel încât anumiti „fani" sau anumite interese, sa poata influenta, sau chiar rasturna ierarhii. Prin portita votului multiplu, orice ierahie e o mare minciuna.
În al doilea rând la stabilirea valorilor nu s-a pornit de la impresii, de la subiectivitati de moment (nu stiu ce erou sportiv al momentului sau nu stiu ce lider politic în cautare de voturi), ci de la valori certe, îndelung cernute de timp, de cunoscatori, de exegeti. Cu toate astea ne-am permis, sau am avut curajul sa scoatem la lumina valori certe, uitate din interes, nepasare sau nestiinta. Am scos la „lumina" personalitati de mare anvergura ce nu figurau în toate enciclopediile (Augustin Maior), sau care nu figureaza de loc (Stefania Maracineanu!). Descrierele despre realizarile lui Augustin Maior, mereu calchiate stupid, dupa o terminologie vetusta, responsabila în parte pentru nerecptarea lui corecta, au fost aduse la zi, samd.
În al treilea rînd ne-am propus sa asezam valoriile pe niste criterii, sa nu amestecam artisti cu oamenii de stiinta si pe acestia cu oamenii politici, astfel încât acuza ca trebuie sa alegem „între mere si pere" sa fie cât mai îndepartata.
În a patrulea rând ne-am propus o categorie noua, ne luata în seama, azi, tocmai când e mai multa nevoie de ea - categoria valorior morale. De unde nu puteau lipsi nici Vulcanescu, nici Elisabeta Rizea, nici Panait Istrati, nici corifeii Scolii ardelene, nici un personaj colectiv cum e RaCM - rezistenta anti comunista din munti. Puteam alege în loc de un personaj simbolic o figura emblematica a rezistentei, dar riscam sa trunchiem, sa minimalizam. Am propus un personaj colectiv care sa întruchipeze valorile comune (Dumnezeu, neamul, adevarul, libertatea) pentru care-si riscau valorile pamântesti. Acesti eroi ramasi, în buna parte necunoscuti generatiilor de azi, merita mult ma mult. Noi nu-i puteam omite.
Participantul poate alege orice personalitate, având posibilitatea sa faca optiuni ierarhice în fiecare din cele 4 categorii de valori propuse: cultura si arta, stiinta si tehnica, valori morale si lideri politici, dar sa le combine conform unei alchimii proprii.
Dar poate cel mai important aspect al întreprinderii noastre, si care marcheaza diferenta cea mai neta, cea mai convingatoare - este acela ca noi obligam „partenerul" la un efort de ierarhizare a propriilor lui valori – el este obligat sa opteze ierarhic, sa ordoneze 12 valori. Acest tip de vot calificat, are virtuti categorice si în primul rând, acea virtute ca poate stabili o ierarhie. Lucru ce nu a putut fi atins, în schema TVR/BBC, nici macar în teorie. Asta înseamna ca inclusiv în ipoteza ca ar vota numai si numai persoane care ar acorda maximum de puncte unei valori nu pentru ca si el crede ca ar merita pozitia din vârf, ci pentru ca în mod particular stie mai mult despre aceea valoare din motive profesionale (varianta benigna), în ierarhia globala vor iesi deasupra valorile cu scorul cel mai mare per ansamblu, puse în ipoteza discutata, sa zicem, pe locul secund.
Portretele ajutatoare propuse, ca sprijin, aduna de la texte esentiale semnate de cei mai mari dintre cei foarte mari (Eminescu, Blaga, Prodan, Eliade, Rebreanu, Iorga, Tutea), la texte ale unor personalitati contemporane. Se ofera si alternative, prin link-urile propuse spre alte resurse disponibile pe internet, cum e, de exemplu, cazul lui Constantin Brâncusi, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu etc.
Toate aceste diferente ne îndreptatesc afirmatia ca metoda propusa este adecvata scopului propus, complianta cu el.
Asociati-vã acestei initiative curate:
I) facând-o cunoscuta publicului,
II) înserând scrisoarea de fata,
III) publicând zilnic, într-un colt, o mica reclama (emblema si linkul)
IV) declansând discutii,
V) înserând sub numele autorilor portretele valorilor propuse votului,
VI) apelând la alte modalitati pe care le considerati potrivite.

Octavian Cãpãtânã
0749-154045